Căutăm 30 de adrese pentru rastele și stații de reparat biciclete

Căutăm 30 de adrese

Gândul de-a sta față în față cu autoritățile și să le cerem să facă ceva util pentru comunitatea de bicicliști ne-a adus aici! Iar acum, putem spune tare și răspicat, să se audă peste tot în lume: căutăm 30 de adrese pentru rastele și stații de reparat biciclete.

Ca să recapitulăm un pic, în luna ianuarie ne-am pus pe gândit un proiect util pentru comunitatea de bicicliști, urmare a invitației celor de la primăria sectorului 1 de-a depune proiecte pe bugetare participativă. De la început ne-a ambiționat gândul de-a ieși pe primul loc și avea astfel șansa de-a sta față în față cu autoritățile și să le spunem ce-și dorește comunitatea de bicicliști. 🙂

În luna februarie am depus proiectul. În luna martie am făcut cu toții cunoștință cu pandemia, iar după ce ne-am obișnuit cu noul normal, v-am invitat să ne votați proiectul, în cadrul primei etape de vot.

Luna mai a fost luna cu etapa a doua de vot și cea decisivă. În acea perioadă citeam aproape zilnic știri internaționale din care reieșea cum anul 2020 devenea pe plan mondial anul bicicletei, la ieșirea din starea de urgență, ca metodă de prevenție în fața virusului și reluării activităților cotidiene în siguranță. Toate acele știri ne-au dat energia necesară de-a promova proiectul nostru în media și strânge voturile necesare pentru a ieși pe primul loc.

Mobilitate urbană în sectorul 1

Mobilitate urbană în sectorul 1

Ca ocupanți ai primului loc, am avut ocazia să ne întâlnim cu reprezentanții autorităților locale de la sectorul 1. Unele din principalele puncte pe care l-am cerut, recunoaștem chiar insistent, a fost cel legat de siguranța bicicletelor (în cazul smulgerii rastelului, bicicleta să rămână asigurată prin antifurt) și utilitatea rastelurilor (să fie un suport de sprijin pentru bicicletă, fixarea bicicletei în 2 puncte – roată față – cadru // roată spate – cadru, legarea oricărui tip de bicicletă, indiferent de dimensiunea roților, cadrului, lungimea antifurtului sau tipul de sistem de frână). Și bine am făcut! Vor ține cont de toate aceste detalii și în plus, pentru o protecție suplimentară în caz de ploi și zăpadă, dorim ca parcările să fie acoperite. 

Veștile bune nu se opresc aici! Am convenit cu reprezentanții proiectului de la sectorul 1 să identificăm în comunitate cele 30 de locuri unde să fie amplasate parcările și stația de reparat biciclete. Locul ideal trebuie să întrunească următoarele condiții:

Ilustrație parcare de bicicletă + stație de reparat biciclete

Ilustrație parcare de biciclete + stație de reparat biciclete

  1. Să fie pe raza sectorului 1;
  2. Să aibă 10-15 m.p. și să nu fie spațiu verde // nu mai mult de 25% din respectiva suprafață să fie spațiu verde;
  3. Să fie situat în jurul blocului / blocurilor / caselor de locuit și să aibă acordul asociației de locatari;
  4. Să nu fie pe străzi, șosele, bulevarde etc. pe care circulă STB întrucât acestea aparțin de PMB, chiar de sunt din S1.

Dacă știi un astfel de loc, te rog să ne comentezi până la data de 17 august  la acest articol sau să ne scrii pe mesageria de FB sau pe e-mail la hai@haicubicla.ro. Hai să căutăm 30 de adrese, împreună!

În cazul în care dorești amplasarea la tine la bloc, va trebui să ne ajuți cu OK-ul asociației de locatari.

Mulțumim din toate spițele!

Stație, mecanicul tău personal

Stație, mecanicul tău personal, este definiția cea mai bună pe care o putem da celor montate de HaicuBicla. Până în prezent, HcB a amplasat 15 stații: 12 în București, 2 la Sfântu Gheorghe și o stație la Brașov. Aye!

Amplasarea stațiilor de reparat biciclete de către HaicuBicla a început în 2016, ca urmare a câștigării unui grant de excelență în inovație și design, în cadrul programului Mobilizăm Excelența. În grantul primit, suma cuprindea doar cinci stații, însă am renunțat la salariile pe care le-am fi primit ca manageri de proiect să mai achiziționăm, în schimb, două stații.

Astfel, în viețile (bi)cicliștilor bucureșteni au apărut primele șapte stații. Stațiile sunt cumpărate de la Mantis, un producător sloven. Sunt de culoare verde, nu consumă curent și pot fi folosite fără niciun cost. Sunt din oțel galvanizat, așadar rezistente la coroziune și fiecare dintre ele conține: un set de chei Unior, imbusuri, cheie de contrat butucii, șurubelnițe, leviere pentru pene, o pompă cu manometru pentru măsurarea presiunii din cauciuc. Acestora li se adaugă un suport pe care se urcă bicicleta. Stația are 1,65 m înălțime și puțin peste 20 de kg, fiind gândită pentru utilizarea intensivă în aer liber.

Cele șapte stații din programul Mobilizăm Excelența sunt amplasate în următoarele zone: Biblioteca Națională, Atelier Pinion, MȚR, Skate-Park Herăstrău, J’ai Bistrot, Școala 205 și La Firul Ierbii.

Acestora li se adaugă alte opt stații amplasate cu ajutorul HaicuBicla la: Oregon Park Pipera, Novo Park, Floreasca Park, Timpuri Noi Square, Campus 6 (București), Livada Poștei (Brașov) și două în curs de montare în orașul Sfântu Gheorghe, achiziționate de Fundația Comunitară Covasna.

Stație Cătălin Timpuri Noi Square
Stație Cătălin de la Timpuri Noi Square
Foto: Kev

În prezent, asociația noastră se află în prim proces de reparare a stațiilor din programul Mobilizăm Excelența, întrucât acestea au fost vandalizate. Iar.

Zilele trecute, am profitat de mini-vacanța de 1 mai pentru a re-monta stația de la Skate-Park Herăstrău și am făcut și o mică razie pe la 6 din cele 12 stații din București, pentru a vedea în ce stare se află. Iată mai jos editul făcut de colegul nostru Mihai aka Ziegler Shoot Responsibly.

Facem un apel pe această cale acelora dintre voi care nu au depus încă formularul 2% și care vor să contribuie alături de HaicuBicla să le facă o viață mai bună (bi)cicliștilor să redirecționeze impozitul pe venitul de anul trecut în contul asociației noastre. În acest fel, Stație, mecanicul tău personal va putea fi reparat.

Datele Asociației HaicuBicla sunt:
Cod de identificare fiscală 33130260, cont bancar (IBAN) RO07 RNCB 0280 1413 0796 0001.

Stație Andu de la Skate-Park Herăstrău
Stație Andu de la Skate Park Herăstrău, înainte și după

Din câte ne-au scris unii membri ai comunității de bicicliști, am înțeles că necesită anumite reparații și stațiile amplasate în zona clădirilor de birouri, precum cele de la Novo Park și Floreasca Park. În cazul acestora, îi rugăm pe bicicliștii care lucrează în respectivele clădiri de birouri să își anunțe colegii de la administrativ sau/ și proprietarii clădirilor cu privire la defecțiunile apărute, iar în cazul în care reparațiile necesită anumite piese, acelea ne pot fi comandate.

Staţia autonomă de service pentru biciclete și setul Tooler


HaicuBicla este distribuitor unic în România al produselor Mantis Stands: staţia autonomă de service pentru biciclete și setul Tooler. Niciuna nu consumă curent electric, nu poluează și vin în sprijinul bicicliștilor.
Staţia autonomă de service pentru biciclete
Staţia autonomă de service pentru biciclete

Staţia autonomă de service pentru biciclete este proiectată şi construită pentru utilizare în zone publice sau orice peisaj urban. Este prevăzută cu un suport fix de susținere în siguranţa a bicicletei, într-o poziţie confortabilă pentru reparat.  Aici se pot efectua ajustari si reparaţii simple, de la remedierea unei pene de cauciuc, la ajustarea frânelor sau a schimbătoarelor de viteze, în regim imediat, fără niciun cost. Sunt dotate cu set complet de scule, precum şi o pompă de aer manuală cu manometru.

Cum se utilizează Stația ?

Staţia autonomă de service pentru biciclete
Utilizare staţie autonomă de service pentru biciclete

Utilizarea staţiei autonome de service pentru biciclete este foarte simplă și este compatibilă cu toate tipurile de biciclete. Se agaţă bicicleta, introducând tija şeii în suportul fix de susţinere. Cu ajutorul sculelor prinse de staţie se poate interveni asupra fiecarei părţi a bicicletei. Dupa ce ai terminat repararea, verifici presiunea în pneuri şi îți poți continua drumul.

Date tehnice Stație

Material: otel galvanizat vopsit în câmp electrostatic

Dimensiuni:  150 cm x 45 cm x 65 cm

Setul de scule ascuns în interiorul standului este ataşat cu cabluri de oţel învelite într-un material plastic rezistent. Setul de scule (marca UNIOR) cuprinde: cheie reglabilă 150 mm, set de chei hexagonale 2,5 – 10, şurubelniţă cruce PH2 x 100, şurubelniţă cu vârf plat 5,5 x 100, cheie fixă 13/14, cheie fixă 15/17, 2 leviere metalice

Pompă de aer manuală cu manometru
Pompă de aer manuală cu manometru Stație

Pompă de aer manuală SKS Airworx 10.0 (10 bar / 144 psi) cu manometru, compatibilă cu toate tipurile de valve și acoperita cu un înveliș protector

Date tehnice Tooler

C:\Users\radup\Desktop\luiza\HCB\mantis\imagini ToolerL\ToolerL1.jpg
Set de scule

Material: otel galvanizat vopsit în câmp electrostatic. Setul de scule este atașat cu cabluri de oţel învelite într-un material din plastic rezistent. Setul de scule (marca UNIOR) cuprinde: cheia Torx 10/15/25, cheie reglabilă 150 mm, set de chei hexagonale 2,5 – 10, şurubelniţă cruce PH2 x 100, şurubelniţă cu vârf plat 5,5 x 100, cheie fixă 13/14, cheie fixă 15/17, 2 leviere metalice, scule pentru înlocuirea plăcuţelor de frâna şi de ajustare a discului de frână

Culoare standard: Verde (RAL6018). Alte culori disponibile: Galben (RAL1021), Roşu (RAL3002), Albastru (RAL5010), Negru mat (RAL905).
Garanţie: 3 ani la perforarea prin coroziune a pieselor galvanizate şi vopsite electrostatic

Staţiile și Tooler-ul pot fi personalizate din fabricaţie cu orice design, culoare sau cu logoul companiei. Dimensiunile și setul de scule pot fi, de asemenea, configurate în funcție de nevoile utilizatorilor, grație partenerilor noștri din Slovenia, de la Mantis.

Pentru mai multe informații și/sau comenzi ne poți scrie la oana@haicubicla.ro sau catalin@haicubicla.ro