Parcaj funcțional de biciclete (rastel), aceasta este una din temele care ne preocupă la nivel de asociație. Pentru ca o parcare pentru biciclete (parcaj sau rastel) să fie funcțional (folosit) trebuie să îndeplinească câteva criterii.
Un parcaj funcțional de biciclete (rastel) sub forma unui U întors pare să fie una dintre cele mai bune, economice și simple soluții, respectiva formă permițând rezistența în timp în fața diferențelor de temperatură de peste an (caniculă-ger).
În plus, acesta trebuie să aibă o înălțime de 90 de cm + o bară paralelă cu solul pentru un plus de asigurare a bicicletei, în caz că rastelul este smuls, bara permițând bicicletei să rămână legată de rastel prin antifurt. Prinderea rastelului trebuie să fie una riguroasă la sol.
Pe scurt, un parcaj funcțional de biciclete (rastel) permite:
- asigurarea roții și a cadrului,
- un suport de sprijin pentru bicicletă,
- siguranță,
- fixarea bicicletei în 3 puncte (roată față, cadru, roată spate),
- legarea oricărui tip de bicicletă, indiferent de dimensiunea roților și cadrului, lungimea sau tipul antifurtului, sistemul de frână, fără să existe riscul zgârierii cadrului sau discului de frână.
Iar dacă sunt îndeplinite și următoarele trei criterii, rastelul va fi și mai apreciat:
- o parcare acoperită asigură un plus de confort în caz de intemperii sau împotriva acțiunii razelor solare;
- utilarea unora din parcări cu mobilier urban de tipul stație de reparat biciclete în regim de autoservire și gratuit, ar fi un plus;
- paza umană se dovedește a fi cea mai bună măsură de siguranță;
Din păcate, mai scapă modele nefuncționale, ca de pildă unul aparținând Administrației Fondului pentru Mediu și promovat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – TPBI.
Vom urmări subiectul, în demersurile noastre de Advocacy, denumite Infravelo – Infrastructură Velo sigură și funcțională, proiect finanțat prin „În ZONA TA”, acțiune a Platforma de mediu pentru București, program strategic al Fundația Comunitară București și ING Romania.